|
DE LA MAPă, LA SAPă
|
|
|
|
2 Aprilie 2009
Sub coordonarea șefului Ocolului Silvic din Baia Mare, Maftei Leșan, liderii administrației publice din județul Maramureș au lăsat deoparte pentru câteva zeci de minute pixul și dosarele și au trecut la plantarea unor puieți de rășinoase în pădurea de lângă barajul Firiza. "Aici facem o plantație cu molid, 5.000 de puieți la hectar ca și cultură specială," "Plantarea se face pe 30 cm la o distanță de 1 m unu față de celalat," a declarat Maftei Leșan- șef Ocolul Silvic Baia Mare. După ce au aflat cum se plantează brazii, au pus mâna pe sapă și s-au apucat de treabă. "E o placere, știu tot traseul, întâi se fac paturile și după aceea se fac gropile la o distanță marcată," mărturisește Mircea Man-președinte Consiliul Județean Maramureș. Nici subprefectul Dorin Buda nu s-a lăsat mai prejos, arătând că nu este străin de astfel de activități. "Voi generația tânără nu știți cum e cu acțiunile astea, eu am absolvit liceul militr în fiecare an participam la asemenea acțiuni" - Dorin Buda-suprefect Maramureș. În timp ce munceau alături de colegii de la Primărie printre care primarul Cristian Anghel și secretarul Rodica Brad, liderii Palatului Administrativ și-au adus aminte de vremea în care plantarea de pomi era o sursă importantă de venit pentru ei. Tineri fiind, aceștia au participat la activitățile de împădurile, în cadrul unor acțiuni organizate de instituțiile statului.
Stire adaugata in categoria Eveniment
|
|
|
|
|
|
|
ALTE STIRI IN ACEEASI CATEGORIE
|
|
|
|
1 Mai 2009 - 1 Mai muncitoresc |
De 1 mai, social democrații din Baia Mare au muncit. Aproape toți membrii organizației au pus umăr de la umăr și au amenajat un loc de joacă pe strada Păltinișului. "Astăzi am venit să facem ce tr [...]
|
|
Eveniment
|
|
|
29 Aprilie 2009 - Ziua veteranilor de război |
|
Ziua Veteranilor de război a fost marcată astăzi în Baia Mare printr-un ceremonial militar și religios desfășurat la Monumentul Ostașului Român și Cimitirul Comemorativ de la intrarea în Parcul Munici [...]
|
|
Eveniment
|
|
|
28 Aprilie 2009 - Întreabă bibliotecarul |
|
Caută, cercetează și, dacă totuși ai nelămuriri, întreabă bibliotecarul. Aceasta este ideea pe care se bazează o nouă aplicație de pe site-ul Bibliotecii Județene Petre Dulfu din Baia Mare, creată pen [...]
|
|
Eveniment
|
|
|
28 Aprilie 2009 - Pe urmele mopedelor |
|
Conducătorii de mopede și motociclete s-au aflat astăzi în atenția polițiștilor de la circulație. Aceștia au fost opriți în trafic pentru a li se controla documentele având în vedere că tot mai mulți [...]
|
|
Eveniment
|
|
|
28 Aprilie 2009 - Salvatorii maramureșeni |
|
Chiar dacă sunt solicitați la numeroase intervenții, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș au timp și de creație. Aceștia au lansat cel de al doilea număr al revist [...]
|
|
Eveniment
|
|
|
28 Aprilie 2009 - Securitate înainte de toate |
|
Serviciul Român de Informații derulează, la nivel de țară, campania de promovare a culturii de securitate în rândul tinerilor din licee. Intitulată ''Terorismul de lângă noi'' aceasta are ca obiectiv [...]
|
|
Eveniment
|
|
|
28 Aprilie 2009 - Ursulețul de aur, lovit de criză |
|
Festivalul național pentru copii ''Ursulețul de aur'' organizat în Baia Mare ar putea dispărea din lipsa fondurilor. Și nu este singurul aflat sub semnul întrebării. Ministerul Educației și Cercetării [...]
|
|
Eveniment
|
|
|
27 Aprilie 2009 - Amenințarea gripei porcine |
|
Virusul gripei porcine a provocat până acum moartea a cel puțin 20 de persoane în Mexic și a dus la îmbolnăvirea altor opt în Statele Unite ale Americii. Organizația Mondială a Sănătății avertizează c [...]
|
|
Eveniment
|
|
|
27 Aprilie 2009 - Pescari în uniformă |
|
După muncă și... relaxare. Asta a fost deviza polițiștilor maramureșeni care la acest sfârșit de săptămână au organizat un concurs de pescuit. Lupta a fost acerbă, iar în final cei mai buni s-au bucur [...]
|
|
Eveniment
|
|
|
24 Aprilie 2009 - Bandă de hoți, anihilată de polițiști |
|
Patru hoți cu domiciliu în Baia Mare au devenit spaima șoferilor de autotrenurilor din Franța. Datorită vigilenței polițiștilor, activitatea ilicită a acestora a fost sistată. Serviciul de Investigați [...]
|
|
Eveniment
|
|
Pagina 1 din 26 (254 stiri)
|
|
|
|
|
|
|
|