|
LECH WALESA A FOST SUPUS UNEI OPERAțII LA INIMă
|
|
|
|
28 Februarie 2008
Fostul președinte polonez Lech Walesa a fost supus unei intervenții chirurgicale pe inimă la o clinică din Houston (Texas, sudul SUA).
Walesa, în vârstă de 64 de ani, a fost operat miercuri la clinica Methodist DeBakey Heart Center pentru a i se implanta un stent, dispozitiv pentru lărgirea arterelor, a precizat spitalul într-un comunicat care menționează că operația a fost un succes.
Fostul președinte polonez se odihnește și va mai fi supus unor investigații pe parcursul acestei săptămâni, potrivit comunicatului.
Liderul istoric al mișcării Solidaritatea, primul sindicat liber din lumea comunistă, a fost spitalizat luni la Houston și, conform secretariatului său din Polonia, ar fi urmat să i se implanteze un stimulator cardiac, intervenție ce a fost aparent amânată.
Medicii examinează posibilitățile de a evita un transplant cardiac. "Facem tot ce putem pentru ca Walesa să nu aibă nevoie imediat de un transplant de cord. Sperăm că-i vom putea restabili funcțiile cardiace prin alte mijloace și să atenuăm simptome ca durerile în piept, oboseala și greutatea în respirație", a explicat un specialist, Guillermo Torre. (rompres)
Stire adaugata in categoria International
|
|
|
|
|
|
|
ALTE STIRI IN ACEEASI CATEGORIE
|
|
|
|
22 Decembrie 2008 - Două mașini lovite, patru tineri la spital |
|
Patru tineri au ajuns la spital după ce au fost victimele unui accident rutier, petrecut pe Bulevardul București. Cele două mașini implicate în coliziune au fost puternic avariate iar unul dintre pasa [...]
|
|
International
|
|
Pagina 1 din 19 (188 stiri)
|
|
|
|
|
|
|
|