|
MUREșAN, DIN NOU LA DNA
|
|
|
|
20 Martie 2008
Fostul ministru al agriculturii a fost chemat din nou la Direcția Națională Anticorupție. Joi, procurorii DNA ar fi trebui să îi prezinte lui Ioan Avram Mureșan materialul de urmărire penală. Acesta este acuzat că ar fi intermediat mita dată de omul de afaceri Gheorghe Ciorbă fostului ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeș. După ce a stat câteva ore bune la sediu direcției, Avram Mureșan a ieșit dezamăgit. Acesta nu a reușit să vadă dosarul în care este acuzat deoarece acesta se afla la Înalta Curte de Casație și Justiție.
"Sper să văd ceva ce s-a și întâmplat. Adică să văd acolo că apar discuții reale pe care le-am avut și nu trucaje, așa cum am văzut la televizor. Dar nu am mari speranțe, pentru că știu foarte bine cum funcționează această instituție, la ordinele cui se află, ce vor să demonstreze. Este ceva confuz, legat de trafic de influență, eu care nu mai am nicio funcție publică, care nu împart bani publici. Nu înțeleg", a declarat Mureșan.
Ioan Avram Mureșan a mai fost reținut de procurorii DNA pe 6 octombrie pentru 24 de ore. În ziua următoare, Tribunalul București a emis pe numele fostului demnitar o propunere de arestare preventivă, care a fost însă respinsă. A primit însă interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu menținută până pe 12 decembrie. Atunci interdicția de a părăsi Baia Mare a fost înlocuită cu interdicția de a părăsi țara. Vineri, fostul demnitar este așteptat din nou la sediul DNA.
Stire adaugata in categoria Justiție
|
|
|
|
|
|
|
ALTE STIRI IN ACEEASI CATEGORIE
|
|
|
|
28 Aprilie 2009 - Teodor Coman atacat la CSM |
|
La începutul anului, în localitatea maramureșeană Dragomirești s-a iscat un adevărat scandal pe marginea modului în care magistratul Teodor Coman judecă dosarele aflate pe rol. Judecătorul este acelaș [...]
|
|
Justiție
|
|
|
2 Martie 2009 - Poliția parchează ilegal |
|
Lucrătorii serviciului de poliție a municipiului Baia Mare sunt obligați să încalce legea parcând ilegal chiar în fața instituției în care lucrează. Un indicator restricționează oprirea autovehiculelo [...]
|
|
Justiție
|
|
|
15 Ianuarie 2009 - Reținuți pentru trafic de droguri |
|
O nouă captură a polițiștilor de frontieră maramureseni, sub coordonarea procurorului șef din cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Maramureș. Aceștia au prins în flagrant patru tineri din Sighetu Ma [...]
|
|
Justiție
|
|
|
15 Ianuarie 2009 - Doi dintre traficanți, arestați preventiv |
|
Cei patru traficanți reținuți s-au ales cu dosare penale. Mai mult de atât, în cursul zilei de azi Tribunalu Maramureș a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pentru doi dintre e [...]
|
|
Justiție
|
|
|
6 Ianuarie 2009 - Acționați în judecată, pentru roată blocată |
|
În data de 12 decembrie 2008, cetățeanul Toader Dunca s-a deplasat cu mașina personală în piața de alimente din Baia Mare în vederea achiziționării unor produse. Pe strada Vasile Alecsandri, a parcat [...]
|
|
Justiție
|
|
|
6 Ianuarie 2009 - (De)căzut din calendar |
|
Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Administrației și Internelor a tipărit în aceste zile un calendar pe anul 2009. Doar că, unui polițist care apare pe foto [...]
|
|
Justiție
|
|
|
24 Noiembrie 2008 - Înot cu 2.000 de pachete de țigări... în spate |
|
Polțiștii de forntieră maramureșeni au realizat o captură de 2.000 de pachete de țigări pe care un cetățean ucrainean le-a transportat ilegal peste apa râului Tisa din Ucraina în România. Individul a [...]
|
|
Justiție
|
|
|
20 Noiembrie 2008 - Încă un arestat în cazul Varga |
|
Un nou mandat de arestare în cazul traficului de influență de la Penitenciar. Mircea Varga, soțul femeii surprinse în flagrant în urmă cu o lună în timp ce primea bani înaintea eliberării condiționate [...]
|
|
Justiție
|
|
|
19 Noiembrie 2008 - Complice în cazul Varga |
|
Cazul traficului de influență de la Penitenciar continuă cu o nouă reținere. În cursul zilei de astăzi, Mircea Varga, soțul femeii arestate în urmă cu aproape o lună, a fost trimis după gratii. Procur [...]
|
|
Justiție
|
|
|
17 Noiembrie 2008 - Alți trei traficanți prinși |
|
Polițiștii de frontieră maramureșeni, sub coordonarea D.I.I.C.O.T și cu sprijinul lucrătorilor SRI Maramures, au identificat o rețea de trafic de migranți, ce acționa pe teritoriul României de mai mul [...]
|
|
Justiție
|
|
Pagina 1 din 7 (64 stiri)
|
|
|
|
|
|
|
|