|
ÎNCHISOAREA ALCATRAZ AR PUTEA DEVENI UN HOTEL DE LUX DE 5 STELE
|
|
|
|
16 Iunie 2008
Cea mai celebră închisoare din lume, cea din Alcatraz, o mică insulă din apropiere de San Francisco, ar putea deveni în curând un hotel de lux. Proiectul aparține National Park Service, care are în administrație și insula Alcatraz și care intenționează în felul acesta să exploateze din plin cererea tot mai mare a turiștilor, insula reprezentând oricum o mare atracție turistică.
Închisoarea, care a fost închisă în 1963, este vizitată în fiecare an de cel puțin un milion și jumătate de turiști. Potrivit unui studiu de piață, mulți dintre aceștia s-ar opri cu plăcere pe insulă dacă ar avea condiții de cazare corespunzătoare. Și atunci, de ce să nu fie transformate celulele închisorii în camere mici de hotel, sau dacă nu chiar celulele, măcar încăperile rezervate odinioară gardienilor?
Ideea transformării închisorii în hotel de lux este, de altfel, numai ultima dintr-o serie de propuneri făcute pentru amenajarea și schimbarea destinației închisorii.
Între altele există și propunerea de a o transforma în cazinou, sau de a o lăsa așa cum este, dotând-o numai cu un restaurant sau o cofetărie pentru turiști care sosesc zilnic cu vaporul pentru a face turul insulei. (rompres)
Stire adaugata in categoria Divertisment
|
|
|
|
|
|
|
ALTE STIRI IN ACEEASI CATEGORIE
|
|
|
|
30 Iulie 2008 - Ciocolata se consumă de peste 3.700 de ani |
|
Câțiva arheologi mexicani care făceau săpături la Veracruz, în Mexic, au descoperit reziduuri de ciocolată într-un recipient ce datează dinainte de anul 1750 î. Hr., ceea ce, potrivit cercetătorilor d [...]
|
|
Divertisment
|
|
|
16 Iulie 2008 - Papa a primit vizita unui urs koala |
|
Papa Benedict al XVI-lea, care va prezida începând de joi Zilele Mondiale ale Tineretului (ZMT) la Sydney, a primit miercuri vizita câtorva animale australiene, între care un koala, potrivit părintelu [...]
|
|
Divertisment
|
|
Pagina 1 din 19 (188 stiri)
|
|
|
|
|
|
|
|