PREșEDINTELE BăSESCU șI SOțIA SA, PRIMIțI DE REGELE CARL AL XVI-LEA GUSTAF șI REGINA SILVIA

11 Martie 2008

Președintele Traian Băsescu și soția sa, Maria, au fost primiți marți, cu onoruri militare, de Majestățile lor Regele Carl al XVI-lea Gustaf și Regina Silvia, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Regal. După sosirea la domeniul Coroanei, președintele Traian Băsescu și soția sa au fost conduși în caleașcă la locul unde a avut loc ceremonia oficială de primire. În prima caleașcă s-au aflat Regele Carl al XVI-lea Gustaf și președintele Traian Băsescu iar în următoarea, Regina Silvia și Maria Băsescu. Pe traseu, în anumite locuri, se aflau grupuri ale Fanfarei Militare, care, la trecerea înaltelor oficialități, intonau imnuri militare. În delegația oficială suedeză de la Palatul Regal s-au aflat și președintele Parlamentului, Per Westerberg, premierul Fredrik Reinfeldt, precum și mai mulți membri ai Guvernului. Din delegația oficială română fac parte miniștrii Afacerilor Externe și cel pentru IMM-uri, Comerț, Turism și Profesii Liberale, Adrian Cioroianu și, respectiv, Ovidiu Silaghi. (rompres)

Stire adaugata in categoria International

ALTE STIRI IN ACEEASI CATEGORIE

22 Decembrie 2008 - Două mașini lovite, patru tineri la spital
Patru tineri au ajuns la spital după ce au fost victimele unui accident rutier, petrecut pe Bulevardul București. Cele două mașini implicate în coliziune au fost puternic avariate iar unul dintre pasa [...]
International
31 Iulie 2008 - Karadzic pretinde că ar fi avut o înțelegere cu SUA să nu fie extrădat către TPI
Fostul lider al sârbilor bosniaci, suspectul de crime de război Radovan Karadzic, pretinde că ar fi făcut o înțelegere cu fostul emisar al ONU pentru Bosnia, diplomatul american Richard Holbrooke, con [...]
International
30 Iulie 2008 - Radovan Karadzic va compărea joi, pentru prima dată, în fața TPI
Fostul lider politic al sârbilor bosniaci Radovan Karadzic va compărea pentru prima dată joi, la ora 14,00 GMT, în fața unui judecător al Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI) [...]
International
30 Iulie 2008 - China își va spiona invitații din hoteluri pe durata Jocurilor Olimpice, afirmă un senator american
China intenționează să-i spioneze pe invitații care se vor caza la hoteluri deținute de grupuri străine în timpul Jocurilor Olimpice, a afirmat marți senatorul american Sam Brownback. "Guvernul chine [...]
International
29 Iulie 2008 - Efectul Nokia poate să se repete în cazul Ford
Uzinele Ford din Koeln nu au nicio șansă de câștig în competiția cu Craiova în ce privește producerea de motoare pentru automobile de mici dimensiuni, apreciază expertul auto Ferdinand Dudenhoeffer. [...]
International
29 Iulie 2008 - Mii de pașapoarte în alb au fost furate în Marea Britanie
Ministerul de Externe al Marii Britanii (Foreign Office) a anunțat marți că mii de pașapoarte britanice în alb au fost furate în cursul unui atac întreprins asupra dubei care transporta documentele re [...]
International
28 Iulie 2008 - Parlamentar german: România și Bulgaria nu ar fi trebuit să intre în UE
Reacția Comisiei Europene este lipsită de curaj și fermitate în domenii precum crima organizată și corupția, iar credibilitatea Uniunii Europene va avea în continuare de suferit, a declarat parlamenta [...]
International
28 Iulie 2008 - Inundațiile au provocat în Ucraina moartea a 22 de persoane
Numărul victimelor inundațiilor din vestul Ucrainei a ajuns la 22, a informat luni Ministerul pentru Situații de Urgență de la Kiev. Toți acești oameni, între care șase copii, au murit în regiunile c [...]
International
25 Iulie 2008 - Incendii de proporții în Rhodos și în sudul Greciei
Franța, Italia și Ciprul au trimis Greciei avioane pentru stingerea incendiilor în încercarea de a ajuta statul elen să controleze flăcările din Rhodos care amenințau vineri să cuprindă un sat de pe i [...]
International
25 Iulie 2008 - Spania: imigranții cer revenirea voluntară în țările de origine din cauza crizei economice
Imigranții din Spania aleg în proporție din ce în ce mai mare soluția revenirii voluntare în țara de origine, ca urmare a crizei economice, susține directorul biroului Organizației Internaționale pent [...]
International
Pagina 1 din 19 (188 stiri)


Stiri AXA TV


Emisiuni AXA TV


Home  |  Despre noi  |  Program TV  |  Stiri  |  Receptie  |  Emisiuni  |  Contact


© Copyright 2007 AXA TV Transilvania. Toate drepturile rezervate. Web Design by SilkWeb
Stiri in format RSS
Program TV in format RSS