|
SENATUL A VOTAT PENTRU UN NIVEL DE 5 LA SUTă AL TVA LA ALIMENTELE DE BAZă
|
|
|
|
6 Februarie 2008
Plenul Senatului a votat, miercuri, pentru aplicarea unui TVA de 5 la sută la alimentele de bază - pâine, carne, lapte, ulei vegetal.
Prevederea, cuprinsă într-o propunere legislativă pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal inițiată de senatorii social-democrați, a fost adoptată cu 44 de voturi pentru, 16 împotrivă și 15 abțineri.
De asemenea, senatorii au votat, potrivit aceleiași propuneri, stabilirea plafonului neimpozabil pentru veniturile din pensii la 1.500 de lei.
Inițiativa mai prevede majorarea accizelor pentru produse de lux sau dăunătoare sănătății, pentru a asigura compensarea veniturilor bugetare în urma reducerii TVA.
Textul mai vizează o cotă redusă de TVA ce se aplică bazei de impozitare pentru permiterea accesului la muzee, grădini zoologice și botanice, livrarea de manuale, cărți școlare și reviste, de proteze, de produse ortopedice, de medicamente, cazarea în sectorul hotelier.
De precizat însă că rolul decizional în cazul acestei propuneri legislative revine Camerei Deputaților. (rompres)
Stire adaugata in categoria Economic
|
|
|
|
|
|
|
ALTE STIRI IN ACEEASI CATEGORIE
|
|
|
|
27 Martie 2009 - Criza blochează conturile |
|
Sute de conturi ale unor societăți comerciale au fost blocate de la începutul anului până în prezent de Direcția Finanțelor Publice Maramureș. Criza financiară i-a adus pe mulți dintre agenții economi [...]
|
|
Economic
|
|
|
30 Ianuarie 2009 - Bilanț cu plus |
|
Inspectorii de muncă au controlat în 2008 mai multe unități decât în anul precedent, iar sancțiunile aplicate au fost implicit mai numeroase. Valoarea totală a acestora se ridică la 2373000 lei. Au fo [...]
|
|
Economic
|
|
|
6 Ianuarie 2009 - Criza ca pretext |
|
La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș s-a înregistrat la sfîrșitul anului trecut o scădere a contractelor de muncă înnregistrate și o creștere a numărului de contracte încheiate, da [...]
|
|
Economic
|
|
|
1 August 2008 - CAS Maramureș trece la executări silite |
|
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Maramureș a început vânătoarea de vrăjitoare. Mai precis, executările silite ale rău platinicilor. Aceștia au acumulat, numai pe anul 2006, 3 milioane de lei da [...]
|
|
Economic
|
|
|
31 Iulie 2008 - Rovinietele se găsesc în punctele de vânzare |
|
Un număr de 2,5 milioane de roviniete au fost livrate în teritoriu, până marți, iar până vineri, când acestea redevin obligatorii, se vor găsi la toți distribuitorii autorizați, a declarat, joi, direc [...]
|
|
Economic
|
|
Pagina 1 din 13 (127 stiri)
|
|
|
|
|
|
|
|